CCR îl obligă pe Victor Ponta să-și ASUME prin proprie semnătură ȘTERGEREA DATORIILOR Rompetrol și-i reproșează „lacune în înțelegerea instituțiilor de drept”

CCR îl obligă pe Victor Ponta să-și ASUME prin proprie semnătură ȘTERGEREA DATORIILOR Rompetrol și-i reproșează „lacune în înțelegerea instituțiilor de drept
Publicat: 29/12/2013, 15:36
Actualizat: 14/08/2019, 20:58

După mai bine de șase luni de conflict politic, Curtea Constituțională îi lasă premierului Victor Ponta o singură opțiune în legătură cu înțelegerea pe care Guvernul a semnat-o în februarie cu kazahii de la KazMunaiGaz pentru ștergerea datoriilor istorice ale rafinăriei Rompetrol de la Năvodari: asumarea deciziei și aprobarea prin hotărâre de Guvern, cu semnătura sa.

Mai mult, în motivarea deciziei luate pe 21 noiembrie, dar publicate o lună mai târziu, pe 21 decembrie în Monitorul Oficial, judecătorii arată că Parlamentul a încălcat Constituția intrând în jocul Guvernului și aprobând Memorandumul cu Rompetrol prin lege și îi semnalează premierului, jurist de profesie, „lacune în înțelegerea instituțiilor de drept” prin inițierea proiectului de lege în această formă.

În 2009, premierului de la acea vreme, Emil Boc, și el profesor de drept, Curtea Constituțională i-a întors mai multe ordonanțe de urgență pe care își pusese semnătura.

Înțelegerea cu Rompetrol poate rămâne în picioare

Concret, Curtea Constituțională susține că termenii în care s-a semnat acordul conduc la concluzia că acesta este un contract de stat și nicidecum un memorandum. În aceste condiții, Parlamentul s-a substituit Guvernului adoptându-l și a încălcat principiul că „nimeni nu este mai presus de lege” votând un act normativ pentru un caz individual.

Judecătorii, care au luat cu majoritate de voturi această decizie îi răspund de altfel și lui Victor Ponta, care a susținut public că, odată atacat memorandumul la CCR, există riscul întrării în insolvență a rafinăriei Rompetrol. „Decizia Curții Constituționale nu va produce niciun efect asupra existenței, conținutului și efectelor juriduce pe care contractul de stat le produce între părțile semnatare”, arată Curtea, dându-i premierului și soluția rapidă pentru a-și pune în praactică ceea ce a negociat cu kazahii: hotărârea de Guvern.

Cu toate că decizia a devenit oficială și obligatorie din 21 decembrie, o zi de sâmbătă în care la Monitorul Oficial s-a lucrat prin excepție, în ședința de Guvern din 23 decembrie, subiectul nu a fost discutat.

În luna noiembrie, după anunțarea deciziei, fără a fi însă detaliate argumentele și soluțiile, șefii Rompetrol amenințau cu anularea investițiilor de 350 de milioane de dolari planificate în condițiile în care memorandumul urma să cadă. „Nu vom mai face nici o investiție în România dacă memorandumul nu va fi aplicat, dacă nu există un semnal clar că investițiile noastre sunt în siguranță aici”, declara Azamat Zhangulov, senior vice president al grupului Rompetrol.

Unde a greșit Guvernul

Din motivarea judecătorilor reiese că Guvernul, în mod intenționat sau prin necunoașterea legislației în materie de drept comercial, drept internațional public și privat, a denumit memorandum și a aplicat procedurile specifice tratatelor – care implică Parlamentul – ceea ce, în realitaate, era un contract de stat.

„Memorandumul de înțelegere, ca instituție juridică, desemnează un tratat care consemnează în scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a modifica și de a stinge drepturi și obligații juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul internațional public”, reamintește Curtea ce este un memorandum, având ca părți statele naționale.

Distinct, legislația definește și noțiunea de contract de stat. Afacerea Guvernului Ponta cu Rompetrol reprezintă „un contract de stat, o tranzacție, guvernate de dreptul comercial care are ca finalitate stingerea unui proces aflat pe rolul unei instanțe judecătorești”, conchid judecătorii.

În consecință, „denumirea convenției încheiate între părți drept memorandum de înțelegere creează o evidentă confuzie cu privire la regimul juridic aplicabil acesteia, demonstrând o lacună în înțelegerea instituțiilor de drept al tratatelor, respectiv a celor privind contractele încheiate între părți care au ca obiect existența, modalitățile, întinderea sau exercitareaa oricăror drepturi, actuale sau eventuale, susceptibile de a fi valorificate în justiție”, se mai arată în documentul citat.


Sursa: Decizia Curții Constituționale nr. 494/2013, motivată

Pentru a evita încălcarea Constituției, ștergerea datoriilor de aproximativ 400 de milioane de dolari poate fi făcută prin HG, adică cu semnătura lui Victor Ponta, arată judecătorii: „În situația de față, stingerea litigiului se putea realiza pe calea tranzacției între statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor și The Rompetrol Group NV, eventual aprobată printr-o hotărâre a Guvernului, potrivit competenței sale de administrare a proprietății statului, respectiv a pachetului de acțiuni al Rompetrol Rafinare”.

Parlamentul a încălcat Constituția

Guvernul a preferat însă o altă cale. Prin calificarea eronată drept memorandum a contractului de vânzare a unui pachet de acțiuni către The Rompetrol Grpul NV, controlată de KazMunaiGaz, a inițiat un proiect de lege aprobat în mai, în procedură de urgență, de către Parlament.

Curtea Constituțională nu exclude ca încadrarea greșită să se fi făcut intenționat. „Guvernul a ales calea unei inițiative legislative, în condițiile în care autoritatea executivă însăși califică convenția încheiată între părți drept un contract de stat”, arată judecătorii.

Ideea aplicării unei legi în cazuri individuale încalcă însă Constituția, susține Curtea, menționând ca precedent decizia din 2005 când legea pentru restituirea unor bunuri către fostul suveran Mihai I a fost de asemenea declarată neconstituțională.

Astfel, constată judecătorii, Parlamentul, la rândul său, a încălcat principiul separației și echilibrului în stat, principiul egalității în fața legii, rolul constituțional al Parlamentului, intrând în aria de competență a Guvernului, și obligativitatea respectării deciziilor anterioare ale CCR.

Decizia de neconstituționalitate a legii care aproba memorandumul a fost luată ca urmare a sesizării formulate în luna octombrie de președintele Traian Băsescu. Anterior, Curtea fusese sesizată de PDL și UDMR în vară, având însă cu totul alte argumente decât cel al modalității de aprobare a înțelegerii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o...
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 14 mai
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Arheologii au detectat o structură îngropată și mai multe anomalii lângă piramidele din Giza
×